Unii spun ca trebuie sa fii precaut in viata si sa fii atent la deciziile pe care le ei. Unii mi-au spus sa nu imi dau demisia, sa mai astept. Altii mi-au spus ca nu e bine sa schimb prea multe locuri de munca sau sa le schimb prea des. Altii nu au inteles nimic din ce le-am spus… In fine, am facut-o! La capitolul “un sut in cur, un pas inainte sigur”, m-am trezit intr-o zi si m-am gandit ca trebuie sa schimb ceva in viata mea. Am facut repede un S.W.O.T. in ceea ce ma priveste si am facut ceea ce cred ca trebuia facut. Niste schimbari care, pana acum, s-au dovedit a fi benefice, cel putin pentru mine. Am schimbat locul de munca, am mai “filtrat” anturajul, am schimbat ambreiajul si, in curand varsta, sexul niciodata. Cu toate ca e greu sa schimbi ceva in viata, eu cred ca treaba asta e ca un fel de panaceu. E cea mai buna metoda de a iesi din monotonie si de a vedea ca in jurul tau exista viata, iar viata are un sens. Intr-adevar, se schimba peisajul, se schimba oamenii, se schimba replicile, scaunele, tastaturile, sediile. Ca orice despartire, e ceva dureros, insa viata merge mai departe.

DA! Viata merge mai departe pana se opreste subit si nu ai ce sa mai faci, cum s-a intamplat si in cazul lui George Pruteanu. Cu vreo doua saptamani in urma m-am intalnit si am vorbit cu el si era vesel si “in forma”, iar maine este inmormantarea sa. Mare pierdere, mai ales ca pentru mine era unul dintre modelele demne de urmat.

Prin urmare, de ce sa fii “monoton” si “adormit”, “condus” de altii, cand poti sa traiesti clipa in deplina cunostinta de cauza, iar tu sa fii liderul?

Prin urmare, Life goes on:

In sfarsit o veste buna:

Trupele britanice Whitesnake si Def Leppard, care au inclus Romania in turneul lor din 2008, vor concerta pe 8 iulie la Bucuresti, pe o arena pe care organizatorul n-a anuntat-o inca. Exista negocieri avansate si cu alte doua staruri internationale, Bon Jovi si Cypress Hill. Desi va veni in Romania in luna iulie, Bon Jovi nu va canta in cadrul B`’Estfest. Detaliile acestui concert vor fi anuntate in curand.

Trupele britanice hardrock Whitesnake si Def Leppard la Bucuresti in cadrul turneului-mamut „Good To Be Bad”, care va trece prin Statele Unite, America de Sud, Australia si Europa. Turneul a fost botezat dupa cel mai recent album al celor de la Whitesnake, dublu CD care marcheaza aniversarea a 30 de ani de la infiintarea trupei si care urmeaza sa fie lansat international pe 18 aprilie. Def Leppard sarbatoresc, la randu-le, 30 de ani de la infiintare, aniversare marcata cu albumul „Songs from the Sparkle Lounge”, care va fi lansat pe 29 aprilie 2008.

Daca membrii Def Leppard vin pentru prima oara in Romania, Whitesnake vor canta aici pentru a doua oara, dupa concertul pe care l-au sustinut in 1997, la Sala Palatului din Bucuresti. In deschiderea spectacolului din ‘97 a cantat trupa Iris (o trupa, de asemenea, „nascuta” in 1977), iar Cristi Minculescu, un mare fan al rockerilor britanici, estima ca acel concert a fost un punct de apogeu al carierei sale.

 Sursa: Evenimentul Zilei

Cum? Nu ati auzit de Whitesnake? Pe ce lume traiti? Aruncati o privire aici si ciuliti bine urechea:

Si nici Def Leppard nu sunt mai prejos de Whitesnake. Chiar vocalul de la Whitesnake, David Coverdale, a cantat o perioada in Def Leppard, singura trupa rock care are un tobosar cu o singura mana.

Doamnelor si domnilor, Def Leppad:

Prin urmare bucurie mare, asa ca ne vedem la concert!!!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ce sa fac cu timpul liber ajung mereu la concluzia ca somnul e cea mai buna solutie si cea mai placuta de a petrece acel timp liber. Nu spun ca sunt cel mai mare adormit de pe Terra, dar prefer sa imi traiesc viata mai mult odihnit (la propriu) decat obosit. Da, mi-e somn de imi pica ochii-n in gura “as we speek”, dar nu pot sa dorm. Deh, sunt la munca. De luni. Azi e sambata, maine e duminica, iar de luni sunt liber. Pregateste-mi patul si stinge lumina! Sau… Stinge lumina si aprinde-ma!

Apropos de somn. Nu ma gandeam vreodata ca pot sa ajung sa adorm asa cum ii vedeam pe altii, in nesimtire, oriunde, oricum, oricat, oricand. Obisnuiam sa rad de cei care mai motaiau in metrou sau in autobuz. Uite ca am ajuns mai rau ca ei. Eu am atipit in masina. In masina al carui sofer eram eu. Seara, masini la semafor, eu in linie in spatele lor, frig afara, foarte cald in masina, obosit de munca, rupt de somn, adormit la volan, trezit brusc, claxoane oribile, injuraturi din guri, flashuri cu farurile. Bizar! E clar trebuie sa ma mai gandesc si la persoana mea. Asa ca daca nu va bag in seama, nu va raspund - nu va suparati.

In ultima vreme, parca noptile sunt tot mai scurte, somnul nu imi ajunge, alarma telefonului suna prea tare, apa este prea rece dimineata, traficul este mult prea aglomerat, iar viata mult prea complicata - ajung sa realizez ca traiesc intr-un univers paralel sufocant, liniar de monoton, luminat de faruri si neoane, iar pentru a comunica nu trebuie decat sa apas pe taste. Nu sunt o persoana interiorizata, dar traiesc mai mult in interior. La propriu. Fie ca poarta denumiri precum dormitor, lift, masina, birou… tot captivitate se numeste. Faptul ca am un loc de munca, ma bucura. Faptul ca trebuie sa ma mai si intretin din respectiva remuneratie, ma sperie. Traiesc paralel intr-un univers. Traiesc intr-un univers paralel in care “par inofensiv, dar am ganduri criminale”.

Somn usor!

Apropos de sefi, o categorie aparte de oameni (dupa parerea noastra - a celor multi), am aflat de curand concluzia unui studiu interesant efectuat, desigur, de cercetatorii australieni. Iar emisiunea de azi de pe RadioLynx, realizata de Mihai Bodescu m-a inspirat sa mai adaug postul asta pe blog.

Cercetatorii zic asa: << A comanda face bine sanatatii, sustine un studiu australian, realizat in randul a 4.200 de lucratori cu varste intre 45 si 64 de ani de specialistii de la “Northern Rivers University” si publicat in “Australian Medical Journal”. Sefii au mai putine riscuri de a face boli precum artrita, afectiunile cardiovasculare sau boli ale coloanei vertebrale, boli mintale, tumori etc. “E posibil ca managerii sa se afle prea putin in contact cu agenti nocivi sau cancerigeni si, mai cu seama, sa-si permita sa inceteze sa munceasca de indata ce apar semne de boala”, au spus cercetatorii. >>

Deci, treaba e clara. E mai sanatos sa fii şef decat talpă. Oare expresia care inlocuieste uneori salutul, respectiv “Sanatate!”, are vreo o legatura cu concluzia studiului? Si, o ultima intrebare: Daca seful te saluta mereu folosind expresia “Sanatate!”, nu e putin bizar? Eu la ce ar trebui sa ma gandesc si ce as putea sa ii raspund?

In fine, la capitolul “seful tot sef ramane”, ma uitam de curand pe C.V.-ul domnului Marian Vanghelie. Aflu ca dansul a lucrat ca sef la Cooperativa de pielarie si incaltaminte in perioada 1988 - 1991, iar in prezent e sef la PSD Bucuresti. Concluzia? Da! Seful tot sef ramane.

Sa ne amintim de domnu` Vanghelie, prin intermediul urmatorului clip video. Are subtitrare in germana, ca sa intelegi mai bine despre ce este vorba.

In concluzie, SANATATE!

Doctorul mi-a recomandat tot felul de metode pentru a invinge stresul, nervii, si pentru a nu mai fi violent cu batranele de pe strada, cu cainii, cu pisicile, cu colegii de la serviciu. Prin urmare, va rog sa fiti atenti la urmatoarea metoda de calmare in trafic propusa de psihologul de serviciu:

P.S. - La mine nu a functionat…

Totusi, m-am linistit cand am ascultat urmatorul cantecel:

Auzeam intr-una din zile, pe un post de radio, un om care propunea o tema pentru emisiunea lui. Era vorba despre ce am alege: familia sau cariera. “Good point”, am zis eu. Intr-adevar, nu cred ca sunt compatibile familia cu cariera, oricat de multi ar fi cei care afirma contrariul a ceea ce spun eu. Am citit multe articole si am vazut multe emisiuni tv despre oameni celebri, care au facut cariera, si, culmea, au avut mereu timp de familie, pozand in familisti convinsi. Dar, din proprie experienta, afirm ferm ca asa ceva nu exista.

Asta pentru ca ziua are doar 24 de ore, iar, si familia, si munca depusa pentru a-ti cladi o cariera necesita mult timp. Poate o zi de 48 de ore ar reusi sa le faca ceva mai compatibile. Dar, hai sa fim seriosi! Pentru a te ocupa de cariera trebuie sa faci scoli. Primare, gimnaziale, liceale, dar, mai ales universitare, postuniversitare, post-postuniversitare, post-post-postuniversitare, si tot asa. Si, atunci, cand Dumnezeu sa mai iesi in lume sa cunosti pe cineva, sa iti mai si placa, sa te si inteleaga si sa iti faci si planuri de nunta? Unii ar raspunde: “Eh, intre timp.” Eu tot nu i-as crede. E simlpu: ori te ocupi de familie, ori de cariera. Nu spun ca nu poti avea o cariera si sa ai si o familie, dar in cazul in care te bazezi mai mult pe cariera, familia nu o sa fie in centrul atentiei si, probabil, copiii or sa ti se adreseze pe numele mic, in loc de “tata” sau “mama”, iar sotia sau sotul o sa isi gaseasca in timp alta “preocupare”. La fel si invers. Daca acorzi prea multa atentie familiei, se poate sa iti neglijezi locul de munca si, implicit, cariera. Iar cand seful ajunge la concluzia asta, esti un om pierdut.

Totusi, exista si o cale de mijloc: familia si munca, unde munca nu inseamna zbaterea pentru a-ti “trage” o cariera. E vorba de locul in care te duci, sictirit, sa muncesti - la norma, uneori. Stai vreo opt ore pe zi, iti faci treaba cu buna credinta, seful iti spune ca nu e bine, strangi taraba si te duci acasa. Dar te bucuri ca macar familia stie cat te zbati, te intelege si se bucura ca existi. Amu` nu stiu ce sa zic. Eu as alege varianta “b”. Da, cea in care familia are prioritate. De ce? Pentru ca la oricate perversiuni te supune seful la munca, tot in familie e iubirea, pretuirea si motivarea existentei tale. Sa fim seriosi, pe cati dintre voi ii iubesc sefii, si cati dintre voi va iubiti sefii? Si mai e un argument. In momentul in care iti cladesti o cariera si ajungi la un anumit nivel al “jocului”, cineva o sa fie invidios pe succesele tale. Succese in munca, bineinteles! Si, fiind invidios, o sa incerce sa te “sape”. Ei, in familie cred se ajunge mai greu la “sapat”, si asta dupa ce iti scrii testamentul. Si mai am un motiv pentru care ales varianta “b”. Sa fim seriosi, ca sa iti cladesti o cariera iti trebuie si ceva sange rece. trebuie sa fii parsiv, pervers, viclean… iar unii nu sunt facuti pentru asa ceva. Asa ca va las in… blog-ul meu sa va clatiti ochii si ma duc acasa, la familie.

O intrebare: Tu unde te duci seara?

a. mai stau putin la munca sa termin treaba;

b. acasa, sa stau pe net;

c. la bodega cu prietenii;

d. la bodega cu colegii de serviciu;

e. la bodega cu “usuratica”;

f. acasa, la familie.

Da, incerc sa intru in spiritul Craciunului si sa va urez… cu urarile specifice (si in engleza pentru amicii de prin alte zari).

Yeah, I`m trying to get into the Christmas mood, to send you my greetings… (I`ve made an english version for my friends abroad).

(romanian) Ce este Craciunul? Este dragostea pentru trecut, curajul pentru prezent, speranta pentru viitor. Este o dorinta arzatoare ca fiecare cupa sa fie plina de binecuvantari bogate si eterne, si fiecare cale conduce spre pace.

(english) What is Christmas? It is tenderness for the past, courage for the present, hope for the future. It is a fervent wish that every cup may overflow with blessings rich and eternal, and that every path may lead to peace.

(romanian) Craciunul este o perioada a anului, in care sa ne amintim de cei la care tinem!
Fie ca zilele si inimile voastre sa fie luminoase!
Fie ca aceasta zi a nasterii Mantuitorului,
plina de speranta si pace pe Pamant!
Craciun Fericit!

(english) Christmas is a special time of year to remember those who are close to our hearts!
May your days be bright, and your heart be light!
May this glorious day of our Savior’s birth
resound with hope and peace on earth!
Merry Christmas!

(romanian) In loc sa fie timpul unui comportament neobisnuit, Craciunul este singura perioada a anului cand oamenii isi pot urma propriile impulsuri si isi pot exprima propriile sentimente, fara retineri. Craciunul, pe scurt, reprezinta sansa de a fi noi insine.

(english) Instead of being a time of unusual behavior, Christmas is perhaps the only time in the year when people can obey their natural impulses and express their true sentiments without feeling self-conscious and, perhaps, foolish. Christmas, in short, is about the only chance a man has to be himself.

P.S.1 - I have always thought of Christmas time, when it has come round, as a good time; a kind, forgiving, charitable time; the only time I know of, in the long calendar of the year, when men and women seem by one consent to open their shut-up hearts freely, and to think of people below them as if they really were fellow passengers to the grave, and not another race of creatures bound on other journeys. by Charles Dickens

And my present to you this Christmas is the chance to see me like this:

Si cadoul meu de Craciun pentru voi este ocazia de a ma vedea in halul asta:

P.S.2 - Ca mi-am adus aminte… Prin anul 2000, cand lucram la radio in Buzau, patronul de atunci al postului imi trimisese niste playlisturi cu cantece si colinde de Craciun pe care trebuia sa le difuzam de Sarbatori. Intr-o sambata, parca, aveam pe post cantecelul cu “Mos Craciun cu plete dalbe” care rula regulamentar fiind inclus in playlistul respectiv. Primesc un telefon de la respectivul patron si, cu o voce duhnitor de bahica, ma intreaba ce canta acum pe radio. Ii explic regulamentar ca e “Mos Craciun cu plete dalbe” din playlistul trimis de el. Ma intreaba: “Cine ma?”, ii raspund: “Mos Craciun cu plete dalbe”. Isi drege putin vocea si imi spune: “Ba, sa ti-l bagi pe Mos Craciun in cur! Si sa il scoti de pe post si din playlist”. I-am raspuns ca pot sa ma conformez doar in legatura cu partea a doua a cererii sale, iar in acel moment se aude vocea ferma a sotiei dansului, undeva in fundal spunandu-i: “Hai, ma, Vasile… Ai baut si tu un pahar in plus si bati oamenii la cap de Craciun…”.

Asta este una dintre amintirile legate de Craciun. Hazlie, de altfel. Am o groaza de amintiri, dar pe care le voi depana cu alta ocazie…

In final, nu va urez sa vi-l bagati pe Mos Craciun in cur, ci sa aveti un Craciun cald, cu bucurie si recunostinta!

Da, ma scuzati, din nou, pentru cliseul din titlul acestei insemnari… Nu e ceva nou faptul ca mi-am dat seama de lucrul asta si nici nu am o solutie, dar parca pe undeva, cineva a gresit si ar trebui cautata o solutie pentru a remedia problema.

Topul motivelor? (dupa parerea domniei mele):

1. banii insuficienti;

2. remuneratia… dupa buget;

3. “viteza” la care trebuie sa ne adaptam;

4. indobitocirea la care suntem supusi;

5. “altele”…

Dubios e ca imi amintesc momentele de dupa 1989, cand lumea era vesela, degajata, linistita, dornica si pregatita pentru un nou inceput. Astazi, cred ca e vorba de o resemnare. Dureroasa, daca stai si analizezi oamenii de pe strada. Nu vorbesc de cei pe care viata i-a invins si care dorm pe strazi, prin blocuri, la etajul 1 din Casa Presei. Vorbesc despre cei care au un acoperis modest deasupra capului, o familie, un loc de munca platit de cele mai multe ori prost, unde dau de sefi cu capacitati reduse si patroni “sugatori”. (Sugator = persoana care a descoperit ca in capitalism se poate “stoarce” mai mult decat in socialism-comunism, si, care desi a fost indoctrinata in comunism, in zilele noastre se prezinta drept capitalist fruntas) .

Ei, pe cei care au un loc de munca platit bine sau corespunzator nu prea ii vezi pe strada, sunt de gasit in cluburi de fi�e in care ajung daca termina munca enorma pe care o desfasoara intr-o cladire opulenta cu multe etaje, acoperita cu geamuri… Nu ii vezi pe strada pentru ca primesc o masina de serviciu sau trasportul le este asigurat de masinile firmei, companiei. Astia, cateodata, mai zambesc. Destul de rar, pentru ca mai tot timpul se gandesc la dosarele pe care le mai au de rezolvat, daca nu crapa de munca intre timp. Au fost cazuri…

Zambitori sunt si cei care izbutesc sa faca macar o remiza cu viata. Este vorba de cei care, cumva, au reusit sa faca un dribling si s-au saltat. Mai pe romaneste, s-au scos! Sunt cei care isi permit, din salariu, sa faca un credit pentru o casa, o masina, etc., si care de cele mai multe ori au trecut la denumirea functiei in cartea de munca: “adjunct”. Pentru ei viata este relativ usoara, pentru ca si salariu este mai frumos, dar mai ales ca sunt doar o interfa��. Sunt doar un fel de asistenti ai celor despre care va voi povesti in continuare. Un amic imi sopteste ca: “uneori…in spatele titulaturii de adjunct… se ascunde “secretara”, care o duce cum o duce…

In fine, cea mai zambitoare categorie de oameni este cea cu “d”, “m”, “a” la inceputul denumirii functiei care este trecuta in cartea de munca. Aici intra tot felul de directori, manageri, administratori, etc. Dar din “etc.” excludem patronii, pentru ca majoritatea nu cred ca ar putea sa zambeasca daca cineva ii controleaza la “adevar”. Revenind, zambitorii astia, despre care va vorbeam, reusesc sa ajunga in locuri fruntase, pentru meritele lor profesionale si experienta acumulata (asta e explicatia pe care o auzi de la toti). Pe urma faci niste “sapaturi” si iti dai seama ca firma in care lucrezi este o mare familie, iar daca nu esti atent pe cine injuri s-ar putea sa fie directorul general, executiv, etc., care este seful patronului… Rezultatul? Ti-o “iei”, si nu mai esti vesel. Devii trist, pentru ca incepi sa iti cauti din nou de munca, sperand ca o sa gasesti ceva mai bun. Din pacate, dupa ceva vreme iti dai seama ca ai nimerit din lac in pu�.

De unde plecasem cu discutia? Am uitat.

De ce nu sunt vesel? Da-mi tu motive!

De ce nu esti vesel? Hai, fii serios!

De ce nu suntem veseli? Ma, unii sunt dubios de “veseli”.

De ce “este” Vanghelie vesel? Pai, el a reusit in viata, iar exemplul lui ii face pe altii sa creada ca oricine, oricat ar silui limba romana, si cat de putina scoala ar fi facut - pot sa reuseasca in viata.

In concluzie, Amin!

P.S. - Crezi ca zambetul tau este mai frumos si mai placut? Vezi aici:

Ieri a venit in vizita in Romania o amica din Slovenia, Simona, jurnalista la ea in tara. Am luat-o de la Otopeni pe seara, am cazat-o undeva prin centru si pe urma am iesit prin oras. A fost tare draguta cand a exclamat, la cateva minute dupa ce am intrat in Bucuresti: “Bucharest is so grey…”.

Deci a priceput fara prea multe explicatii. Am zambit, fiind uimit cat de repede si-a dat seama un strain care e treaba cu tara asta. Mi-a placut si cum a rezumat surprinderea ei. Intr-adevar, afirmatia ei defineste cel mai bine orasul asta, numit de unii si Capitala Romaniei. E ca naiba! E gri, e rau, e inundat, e plin de praf, e friguros, e prea aglomerat, oamenii sunt prea tristi. Chiar si in clubul in care am fost pe seara oamenii, pustanii de acolo, erau in mare parte tristi. Nu se vedea pe fata lor ca se distreaza. Se vedea clar ca au consumat alcool, dar nu si ca se simt bine. In fine, asta e o alta discutie pe care poate o sa o dezvolt alta data.

Revenind la amica din Slovenia, dupa celebra sa afirmatie m-a intrebat daca s-a schimbat ceva in Romania de cand am intrat in UE. Am stat si m-am gandit si i-am raspuns ca nu. Adica, in afara de cetatenia eurpeana care iti permite libera circulatie in UE doar cu buletinul nu am gasit alta schimbare. Apoi am incercat sa ii explic episodul cu spaga agriculturala marca Ciorba - Muresan - Remes. Am fost surprins de faptul ca Simona, jurnalist din Slovenia, a inteles mai greu ideea de dare si primite de foloase necuvenite, mita, spaga, respectiv bribe. Pana la urma a inteles cum e cu mita, dar cand i-am explicat ca un fost ministru poate sa ia mita chiar haleala si bautura a intrat din nou in ceata. Pe langa faptul ca la ea in tara nu se poarta mita, pe la Bruxelles, pe la Parlamentul European pe unde isi mai desfasoara activitatea am inteles ca nu prea se poarta mita.

Sa recapitulam! Un strain vine in Romania. Zice ca Bucurestiul e naspa, ramane uimit cand aude cuvantul “mita” in apropierea altor cuvinte precum “ministru, minister”.� Wellcome to Romania!

Am fost in Plazza Mall sa mancam ceva. A vrut Simona sa comande. “Sarmalute si mamaliga si vin rosu”, a zis ea. Chelnerul, baiat de baiat a catalogat-o din prima retarda, in loc sa incerce sa vorbeasca in engleza. Se uita ciudat la ea. Pana la urma a inteles care era treaba cu vorbitul stricat romaneste. Pe urma, flacaul ne-a adus niste vin. I-a turnat Simonei in pahar, delicat, suav, scapand o picatura zdravana pe masa pe care a acoperit-o pana la urma, tot el, cu un servetel.

Vorba lu` Badea: Traim in Romania…

Pentru ca am inceput de mic cu muncile am avut si bafta de a avea o groaza de sefi. Care mai de care mai sefi. Sefi care spuneau ca ei au inventat apa calda, mersul de jos, gaura de la macaroana, roata, radioul, televiziunea si presa scrisa. Sunt sigur ca stiti genul de om la care fac referire.

Exista si ceva mai grav: seful semi anal fabet. Asta e cea mai a naibii specie de sef. Da! In Romania, in 2007, mai exista si astfel de sefi. Se numesc patroni de trust media. Siluiesc limba romana pana la epuizare si tu trebuie sa ii asculti pentru ca, deh, sunt sefi si ei cred ca au puterea.

Mai sunt si sefii atotstiutori. Sunt aia care, cand esti in emisie la radio, te suna sa iti spuna sa “dai inaltele la si un sfert”, ca asa stiu ei ca e bine. Acelasi tip se sef te suna la radio de Craciun cand difuzezi cu rigurozitate playlistul trimis de el cu aceasta ocazie si, nemultumit de cantecelul Mos Craciun cu plete dalbe, iti spune sa ti-l introci pe Mos Craciun adanc…

Pe urma, mai sunt sefii aia fixisti si poeti care iti cer sa faci tot felul de proiecte stupide, sa dai tot felul de explicatii, sa faci din rahat bici si sa reinventezi radioul, televiziunea sau presa scrisa. In Romania, in anul 2007, inca mai exista directori de programe sau patroni de media care vor sa aduca produse originale. Toate bune, dar ei vor ca originalitatea asta sa vina la kilogram, daca se poate, si sa coste putin.

Mi-a fost dat sa intalnesc diversi sefi din media centrala care au o idee fixa: “Hai sa facem stiri haioase! Sa fie funny, asa…”. Nu mai vrea nimeni ceva serios in ziua de azi. Toata lumea vrea sa fie funny, vrea entertainment . La naiba! Nu imi plac sefii care se cred haiosi si vor ca produsele lor sa fie cu orice pret hazoase. Incapacitate de inventivitate! Nu cred ca mai poate sa vina cineva cu ceva nou in media… momentan. S-a cam incercat tot ce se putea, nu? Ce naiba ai putea sa mai faci? Violuri, avorturi si crime in direct?

Bine, nu inseamna ca toti sefii sunt niste idioti, anal fabeti, tampiti si inculti. Am intalnit si sefi care m-au ajutat, de la care am avut de invatat si alaturi de care mi-a facut placere sa lucrez. Si pentru ca nu e onorabil, ma gandesc sa nu dau nume. Nici intr-un caz, nici intr-altul. Mda. Cel mai bine a fost fost cand eu eram propriul meu sef, ceea ce va doresc si voua.

Apropos, uite unul dintre locurile de munca unde imi face placere sa ma duc, iar sclipirea din ochi ma ajuta sa datez poza ca fiind realizata intr-o zi de 5 a unei luni de vara.